INTERVIU Corneliu Porumboiu, despre „La Gomera”, filmul românesc de Oscar: Are potențial de public – VIDEO

Corneliu Porumboiu a vorbit despre schimbarea de atmosferă pe care o aduce noul său film, „La Gomera”, și despre relația peliculelor sale cu publicul ca și despre felul în care se dezvoltă personajele filmelor pe care le realizează din momentul în care sunt aleși actorii care să le intepreteze. Regizorul a explicat în ce fel vede astăzi peliculele clasice, referințele la Hitchcock, Carol Reed sau John Ford, ca și realizările cinematografiei românești din generațiile anterioare și cum funcționează scena împrumutată din filmele lui Sergiu Nicolaescu pentru pelicula sa descrisă ca neo-noir.

Redăm mai jos interviul acordat de Corneliu Porumboiu agenției Mediafax.

Reporter: Cu ce gen de provocări a venit „La Gomera”, primul film pentru care ai lucrat mult într-o limbă străină?

Corneliu Porumboiu: Nu am resimțit ceva dificil. Am avut un translator pe platou și nu a fost deloc greu. A fost primul film cu filmări în afara țării, dar nici asta nu a fost complicat. Am ajuns devreme pe insulă, am căutat locația. Așa a fost subiectul. Ținea de natura lui. Fiecare subiect vine cu lucrurile lui. Aici a fost un film documentar despre limbajul fluierat și despre insulă. Am început să mă documentez și ușor-ușor am ajuns la formula aceasta. nu am făcut-o conștient. Subiectul m-a dus în direcția asta.

Reporter: Tot subiectul te-a făcut să reiei povestea personajului din „Polițist. Adjectiv”, sigur, într-un fel special, pentru că aici i se spune Cristi, cum îl chema pe eroul principal jucat acolo de Dragoș Bucur, în timp ce polițistul jucat de Vlad Ivanov în 2009 se numea Anghelache?

Corneliu Porumboiu: Acolo nu i se spunea decât numele de familie. Nu auzeai niciodată prenumele. Rămăsesem cumva cu personajul acela în aer. Îmi rămăsese mie în cap ce ar putea să devină tipul respectiv de personalitate care definea totul, avea totul pe paliere. Cred că la a doua sau a treia variantă de scenariu am luat decizia de a continua cu un pesonaj de tipul ăla. M-am gândit la Vlad, la o anumită vârstă, nu e o anumită tipologie clasică de film noir. Iar Vlad are un personaj destul de realist și mă gândeam să îl avem înconjurat de tipologii foarte puternice, personaje pe care le poți încadra automat într-un gen cinematografic.

Reporter: Nici personajele feminine foarte puternice cum ai aici nu sunt ceva care să se fi întâlnit prea des în filmele tale…

Corneliu Porumboiu: Mai aveam în „Metabolism”, un personaj feminin, dar acum, da, au o partitură mai dezvoltată. E vorba de o lume în care toți se ascund. Și asta vine, cumva, din „Polițist. Adjectiv”. Ofițerul acolo îl domina pe celălalt prin limbaj, printr-un anumit tip de filosofie birocratică. Aici m-am gândit cum ar fi să reiau după zece ani personajul care între timp nu mai crede în nimic. Lumea pe care am ales-o e una în care toți folosesc limbajul doar pentru a încerca să îl corupă pe celălalt, să afle informații, totul e foarte funcțional. Asta se lega și de fluierat. Principiul era ca fiecare personaj să se ascundă și să joace un rol. Am construit personaje ca Gilda, pe care nici nu ni se spune cum o cheamă de fapt, până la recepționerul de la motel… sunt personaje care au ales ceva din film. Am pornit în celălalt sens că ei sunt formați de un anumit tip de cinema.

„A fost foarte interesant să revăd filme”

Reporter: Cum te împaci cu terminologia aplicată filmului tău?

Corneliu Porumboiu: M-am gândit, până la urmă trăim într-o perioadă în care se discută foarte mult de genuri în cinema. Și eu îl văd ca pe un neo-noir. Și ca structură, și ca inteligibilitate a personajelor e în aceeași zonă. N-are o intrigă care să țină de un policier mai modern unde 1 plus 1 egal 2. Aici acțiunea se petrece într-o lume în care banii contează foarte mult, coruptă în toate părțile… M-am inspirat mult din asta. Până și tipul de estetică, felul în care am ales insula, care să fie un loc pe care să îl percepi estetic, să nu fie automat perceput ca realism din ăsta primar. . Atâta vreme cât este o referire la filme am încercat să mă joc și cu codurile astea cu cinema-ul de gen. Ca referință a fost, în principal, noir-ul.

Reporter: Ți-ai propus să revizitezi propriile pasiuni mai mult decât în alte filme pe care le-ai făcut?

Corneliu Porumboiu: A fost foarte interesant să revăd filme… să revăd Hitchcock… la fiecare vârstă le revezi altfel. „The Night of the Hunter” e un film care îmi place enorm, și „The Third Man”. Cred că le-am văzut de patru ori de-a lungul timpului. A fost foarte bine să mă reîntorc la clasic. E foarte interesant, a fost și foarte ludic pentru mine.

Reporter: Tu cum resimți revenirea influențelor împrumutate de filmul american din filmele franceze sau germane în cinematograful de pe continentul european?

Corneliu Porumboiu: Și filmul noir clasic american a fost inițiat de regizori germani sau plecați din Europa făcând acest gen de film în Statele Unite. Influențele astea sunt tot timpul. Și la „Polițist. Adjectiv”, am ales să fac filmul într-o zonă de dialog cu filmul clasic. E faimoasa scenă a mesei, a ciorbei, care a disperat foarte multă lume, eu am ales să plusez pe timpii morți. E un film procedural în care timpul conta foarte mult, toată birocrația asta… timpii morți erau foarte interesanți în dramaturgia filmului. Am ales asta făcând documentare pentru film. Dar tot era în raport cu tropii unui film de gen, ai unui policier. Avem scena în care un polițist american mănâncă un hamburger foarte repede și continuă urmărirea. La mine, personajul avea o rutină, se ducea acasă pentru prânz. Și în „Comoara”, m-am gândit, l-am văzut, în felul meu ca pe un western răsturnat… Într-un western clasic cucerești teritorii… iar ăștia recuceresc mereu aceeași chestie și nici măcar nu știu despre ce e vorba și au toate accentele birocratice cu procentul pentru stat, cu impozitele, în contradicție cu temele clasice. M-am gândit foarte mult la gen. Cinematograful clasic îmi place mie foarte mult și te reîntorci la asta. Dacă stăm să ne gândim, Godard însuși, în noul val francez, era un bun cunoscător al cinema-ului american. E o artă universală.

Reporter: Ce se câștigă și ce se pierde la trecerile astea dintr-o zonă în alta a cinematografiei?

Corneliu Porumboiu: Pentru mine contează foarte mult subiectul și ce am eu de zis. După aceea, felul înc are fac filmul e dictat de subiect. Am o libertate foarte mare. Și opțiunea flash-back-urilor în acest film.Dacă mă întrebai cu câțiva ani în urmă aș fi zis că nu o să fac niciodată un film așa. Aici m-a interesat să am o structură. Să am procesul de învățare ca un ax al filmului. Apoi am ajuns la structura asta cu flash-back. Poate eram mai puști, mai rigid cumva. Într-o narațiune clasică, abia pe la mijlocul filmului se apuca personajul să învețe. E un fel de călătorie inițiatică. Revii prin limbaj la flash-back-uri și un moment dat îți dai seama că procesul acesta transformă personajul. El învață ceva. Apoi sunt elemente din parte a doua.

Reporter: Ai lucrat și împreună cu soția, Arantxa Etcheverria pentru acest film. Resimți procesul ca pe o maturizare a ta?

Corneliu Porumboiu: Da. Cu siguranță. E al doilea film la care am lucrat împreună. A venit cu un concept care mi-a plăcut și mie foarte mult. A citit scenariul și a zis că e un film ca o trecere, sunt culorile curcubeului în titlurile de capitole. Inițial, în scenariu era și „In-A-Gadda-Da-Vida”, la final. Ținea și de biografia personajului. Dar am găsit muzica asta în locație. Și am păstrat varianta care se vede.

Reporter: Pentru tine, finalul cu stâlpii luminoși din „La Gomera”, în ce fel conversează cu stâlpii din finalul de la „A fost sau n-a fost”?

Corneliu Porumboiu: Probabil are ceva, sau poate mai degrabă cu finalul din „Călătorie la oraș”, că acolo erau artificiile. Dar aici, ei sunt chiar în interiorul spațiului. Ca orice om, am obsesii. Cred că în primele filme aveam personaje care încercau să își explice lumea și încercau să își definească mediul înconjurător. În ultimele două filme pe care le-am făcut cred că personajele mele sunt purtate de un destin absolut absurd.

„Cam toți sunt negativi în filmul ăsta”

Reporter: De unde crezi că vine schimbarea asta în parcursul personajelor tale?

Corneliu Porumboiu: Poate vine și din felul în care privim noi lumea. Poate vine și din faptul că am trecut printr-o revoluție, am avut niște întrebări, unde suntem, ce suntem. A fost și problema asta cu proiectul de țară… La cel mai înalt nivel. Cred că în celelalte filme, planul larg și timpii mai lungi, sunt dintr-un anumit tip de cinema care îți oferă o mișcare în spațiu și personajele sunt prinse în locul respectiv, cred că în „Metabolism” se vedea cel mai bine, că personajul de acolo trăia în măruntaiele unui oraș din care nu putea să iasă. Erau numai trei mișcări în film prin chestia asta. Aici, filmul e orientat mult mai mult spre poveste, conflictul fiind dat mai mult de situații și e altă mecanică.

Reporter: Ce raport se stabilește între poveste și filtrele succesive ale filmelor din film și ale filmărilor de supraveghere care intervin în „La Gomera”?

Corneliu Porumboiu: A fost o discuție la filmul ăsta legată de raportul între ce e filmat și ce e intermediat filmat. A contat și pentru personajele negative… bine, cam toți sunt negativi în filmul ăsta, dar infractorii. Ei sunt conștienți tot timpul de camerele de supraveghere, știu convențiile, știu codurile și de-asta joacă. Apoi mă interesează să am personaje despre care nu știi în ce punct sunt și care nu sunt sincere. Cam în toate filmele mele e vorba de limbaj, de felul în care comunicăm și fiecare e cu propriile sale elemente. De exemplu, Gilda, trăiește, știe mai bine să se descurce în fața camerelor decât polițistul. De la tipul ăsta de comunicate din social media, cred că prezența altcuiva e ceva cu care ne obișnuim. Și asta m-a interesat și în legătură cu fluieratul. Într-o lume plină de tehnologie, ei apelează la ceva atât de vechi. Personajele sunt extrem de conștiente de condiția lor.

Reporter: Cum se îmbină pentru tine lucrul cu actorii pe care i-ai mai avut la alte filme și cel cu artiști noi?

Corneliu Porumboiu: Stau foarte mult la casting. Dacă îmi place un actor și îmi oferă ceva pentru personaj, pot să dezvolt personajul. Eu fac un casting, dar e și o repetiție pentru că vezi cum funcționează. E perioada în care începi să vezi filmul. Improvizezi după ce ai pus o bază a filmului.

„E normal să fii etichetat”

Reporter: Care este importanța apariției unei generații de actori români tineri formați în străinătate? Ai în acest film două exemple.

Corneliu Porumboiu: Mă interesa să găsesc actori care să poată să arate că personajele lor fac parte dintr-o Românie care a ieșit peste granițe. Am lucrat foarte bine cu ei. Sabin are o filmografie solidă în Germania, face și teatru la un nivel înalt. Și cu Catrinel am lucrat foarte bine. Mă aștept de la fiecare actor să îmi ducă rolul mai sus.

Reporter: Ținând cont că este un film atât de diferit de producțiile tale de până acum, în ce fel sunt diferite așteptările pe care le ai pentru „La Gommera”?

Corneliu Porumboiu: Eu cred că filmul acesta are un potențial real de public. Eu am făcut ce am putut mai bine. Când am făcut „Al doilea joc”, într-o zonă de eseu, nu am aplicat la CNC, nu am făcut cine știe ce tam tam. Era un film care conta pentru mine. În varianta de montaj, am avut vizionări și am tăiat jumătate de oră ca să am un ritm, să țină. Mă interesează cum vede publicul. Am discuții în faza de montaj. Mai mult lucruri legate de ritm. Sunt vizionări destul de tehnice. Când mergeam cu scurt-metrajele încercam să simt sălile. E important să ai săli în care chiar și o singură persoană prinde ritmul. Acum nu mai stau decât la premieră. Am avut reacții bune la Cannes, la TIFF, dar e vorba despre publicul de festival. Publicul de Vaslui e extrem de diferit de publicul din festival. Filmul are ingrediente. Ca și „A fost sau n-a fost”, care a mers foarte bine în săli. Fiind o zonă de policier, se consumă foarte bine. În Franța lucrez tot timpul cu același jurnalist francez, de la „A fost sau n-a fost” încoace pentru caietul de presă. Mi-a spus că lui i s-a părut cam complicată istoria, dar că fiul său de 16 ani nu a avut nicio problemă, imediat a compus totul, a funcționat. În serialele de azi sunt, de multe ori, intrigi mult mai complicate.

Reporter: Pentru tine care e rolul platformelor online?

Corneliu Porumboiu: Cred că vor deveni mainstream pentru distribuție, producție de film. Mă gândesc că pri-planul, planul strâns o să aibă mai mare importanță. Toate filmele mele sunt făcute pentru ecran mare. Dacă o să fac un film pentru televiziune o să iau în considerare lucrurile astea. De fapt am un subiect pe care numai așa l-aș putea face. Acum e o perioadă mai complicată pentru distribuția filmului în România și în străinătate. M-am obișnuit. Sper că voi face odată filme care să aibă distribuție mare. Eu funcționez într-o piață în care e foarte important să apar eu în persoană.

Reporter: Cum se vede pentru tine trecerea momentului în care se vorbea despre regizorii români ca despre reprezentanți ai unui Nou Val, fiecare dintre voi dezvoltând propriul său drum între timp?

Corneliu Porumboiu: A fost o marcă pusă din exterior. Filmele acelea aveau ceva, un suflu în comun. E o generație, filmele alea îmi plac. Cred că de atunci filmele acelea erau diferite între ele și fiecare avea traseul lui. Sunt lucruri normale. E normal să fii etichetat atunci când apari și nimeni nu știe de unde să te ia. Nu ne puteam compara ca tradiție cu cinematograful ceh sau ungar, polonez, care au avut momentele lor. E norma cineva din afară să încerce să te definească. Eu nu am avut o problemă cu asta. Îmi plac filmele făcute de colegii mei. Cred că sunt niște oameni care s-au apucat să facă film în anii ’90. Din filmele acelea se resimte dorința de a defini ce se întâmplă în România. Toate lasă să se vadă o anumită autenticitate care trece ecranul și poate de aceea au și avut succes în străinătate.

Reporter: Capătă acum și filmele realizate de generațiile anterioare din cinematografia românească o altă greutate?

Corneliu Porumboiu: Când am făcut acest film, era important pentru mine faptul că și personajul lui Cristi e diferit. Vrem, nu vrem, noi am crescut cu filmele acelea. Fac parte din imaginar, indiferent de raportare. Cred că fiecare generație are nevoie să privească în spate. Cred că o cultură trebuie să fie deschisă în afară dar și autoreflexivă. Dar într-un sens pertinent, nu la nivelul ăla la care „ăla face fim sau ăla e mai bun decât celălalt. Americanii fac filme mai bune”. Fiecare epocă va trata și va vedea în altă cheie filmele acelea. Cred că rămân câteva repere, câteva filme foarte importante, câția autori, filmele lui Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie… rămân. Sunt filme care rămân.

Reporter: Cum ai văzut fragmentul din filmul lui Sergiu Nicolaescu care a ajuns în „La Gomera”?

Corneliu Porumboiu: Acolo e și un fel de a nu vedea ce se întâmplă în afară. Săritura aceea mi-a plăcut foarte mult. E starea personajului. Și curtea, cum iese dintr-o curte în altă curte.

Pelicula „La Gomera”, cu Vlad Ivanov în rol principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes 2019.

Filmul a primit majoritatea voturilor în ședința Comitetului de selecție anuală a filmului românesc pentru participarea la secțiunea „cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar, acordate de Academia americană.

Academia de film americană a decis, în aprilie 2019, să schimbe denumirea categoriei „cel mai bun lungmetraj într-o limbă străină” în „cel mai bun lungmetraj internațional” (Best International Feature Film), deoarece „reprezintă mai bine această categorie și promovează o viziune pozitivă și cuprinzătoare a creației și artei cinematografice ca experiență universală”.

„La Gomera” va avea premiera în cinematografele românești pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image și 42 KM FILM.

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, a intrat în cursă și pentru nominalizare la premiile Academiei de Film Europene.

Este prima producție semnată de Porumboiu care a fost filmată și în afara României, în Spania și Singapore. Din distribuție mai fac parte Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, Julieta Szönyi, George Piștereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto și Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Țambrea), un traficant aflat în arest la București și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

„La Gomera” este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.

„La Gomera” este o producție 42 KM FILM în coproducție cu Les Films du Worso (Franța) și Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) și Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France și WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) și Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach și Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir și Peter Possne.

Agentul internațional de vânzări este MK2 Films. Lungmetrajul a fost vândut spre distribuție în 27 de teritorii, între care America de Nord, China, India, America de Sud, Africa de Nord și Centrală, Marea Britanie, Franța și Spania.

Cele cinci filme nominalizate la Oscar 2020 la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” vor fi anunțate pe 13 ianuarie.

Cea de-a 92-a ediție a galei premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie 2020.

În 2006, Corneliu Porumboiu obținea premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluția din 1989 într-un oraș de provincie. În 2009 era, de asemenea, premiat la Cannes cu trofeul FIPRESCI și cel al juriului secțiunii Un Certain Regard, pentru filmul „Polițist adjectiv”.